Toți actorii locali participanți la întalnirile organizate au avut posibilitatea reală de identificare și prioritizare a nevoilor de dezvoltare în teritoriu. După identificare și prioritizare au fost acoperite prin intervenții adecvate conform fiselor de măsuri prezentate mai jos. Dorindu-se un echilibru în teritoriu s-a mers pe premiza de dezvoltare atât a sectorului public cât și a celui privat cât și pe intervenții sociale/ medicale/ de mediu și acțiuni inovative.
Criteriu de eligibilitate valabil pentru fiecare intervenție:
- Solicitantul trebuie să se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili
- Proiectul trebuie să se realizeze în teritoriul GAL (cu excepția Măsurii Acțiuni de cooperare)
- Acţiunea/ investiția trebuie să se încadreze în cel puțin una din acțiunile eligibile prevăzute prin fișa intervenției
- Beneficiarul / Solicitantul să aibă sediul social / punct de lucru în teritoriul GAL
- solicitantul să nu fie în insolvență sau în incapacitate de plată
- să se angajeze că asigură întrețnerea/mentenanța investiției pe o perioadă de min 3 ani ( 5 ani pentru construcții+ montaj) de la finalizarea ultimei cereri de plată
- nu are datorii la bugetul de stat și la local
Principii de selecție valabile pentru toate intervențiile:
- proiecte care vizează crearea de noi locuri de muncă
- principiul utilizării energiei din surse regenerabile din teritoriu
Cheltuieli neeligibile:
- cheltuieli cu utilaje/ echipamnete second hand
- achiziționarea de clădiri
- construcția/ modernizarea/dotarea locuințelor și sediilor sociale
- Cheltuielile neeligibile așa cum sunt prevăzute de art. 73 din Regulamentul (UE) 2021/2115 şi de cap. 4.7 din Planul Naţional Strategic 2023-2027 ”Elemente comune pentru tipurile de intervenții pentru dezvoltarea rurală”
- Cheltuielile efectuate înainte de depunerea solicitării de sprijin şi înainte de semnarea contractului de finanţare cu excepţia cheltuielilor cu întocmirea şi depunerea proiectului
- Cheltuielile cu achiziţia mijloacelor de transport pentru uz personal şi pentru transport persoane, cu excepţia celor utilizate de echipa GAL şi a celor menţionate în capitolul asistenţă tehnică
- Cheltuielile cu investiţiile ce fac obiectul dublei finanţări care vizează aceleaşi costuri eligibile
- Taxa pe valoarea adăugată
- In cazul contractelor de leasing, costurile adiacente precum marja locatorului, refinanţarea dobânzilor, costurile de asigurare